Spre văi de jad și sălbăție este primul meu roman, cea mai lungă dintre cărțile mele și probabil cea mai dificilă. N-am decât să-i visez cititorii - și cred că am nevoie mai ales de cei cărora le place muzica lentă și care sunt dispuși să accepte o poveste care nu prea începe acolo unde se pare că începe, și nici nu se termină acolo unde se pare că se termină.
Aș putea spune că e pur și simplu o poveste de dragoste. Dar nu m-am hotărât de fapt dacă este o poveste de dragoste, sau poate e o poveste despre depresie, sau despre păsări și plante, despre copilărie, despre familii, despre bătălii, despre literatură, despre realitate și ficțiune, despre cum scrii o poveste când nu vrei să spui o anume poveste.
Mulțumesc minunatei echipe de la Polirom care a lucrat la realizarea volumului, și mai ales lui Lucian Dan Teodorovici pentru încredere.
Spre văi de jad și sălbăție, Editura Polirom, colecția Ego.Proză, aici.
2 comentarii:
Înaintez încet, încet prin poveste, cu frică să nu se termine prea repede. Refugiul bibliotecii, salvare posibilă imaginată într-o zi de primăvară! Coincidențe care îți taie răsuflarea! Citesc mai departe, cu grijă. Povestea mea se țese în paralel, cu totul altfel, cu mici cioburi la fel!
Cartea se bucură, eu la fel.
Cred că traducând, stând de voie, de nevoie în câte o carte cu viteză de țestoasă șchioapă, am priceput cât de mult contează zăbovitul în fiecare carte, între rânduri, acolo unde chiar e țesut dens, și de obicei e. Și mersul înapoi, nu doar înainte. Mă apucă jalea, efectiv, fără nici o exagerare, când văd cărți scrise în ani și hăpăite în jumătate de zi. Lentoare & savoare. :)
Mulțumesc mult pentru mesaj.
Trimiteți un comentariu