„I am”

„I am – yet what I am none cares or knows; (…)
Even the dearest that I loved the best
Are strange – nay, rather, stranger than the rest.”

Am adăugat versurile lui John Clare în ultima clipă, ca motto la un capitol al cărții care urmează să apară. M-am legănat în ele toată vara - ba mint, nu-i vorba doar de o vară. Ar fi putut sta cioplite la început de tot, deasupra întregului roman. Dar nu despre carte e vorba aici, ci despre viață. - Da, dar cartea asta e viața. Ca niciodată înainte, cartea asta e viața.

Imagini de la capătul verii și din toamnă. Firul care îmi zice „I am”, cafeaua pe care mi-am oferit-o într-o zi oarecare, în grădina Verona, când îmi țiuia mintea de singurătate și pricepeam că scuzele nu vor veni niciodată, zorelele din care-am adunat semințe anul trecut, ca să pot să cresc și eu anul ăsta niște flori ale mele. Le-am crescut, deja s-au uscat.

O așteptare plină de îngrijorare în toate.
Spuneam acum ceva vreme că vor veni timpurile în care cineva va arăta un fir de iarbă, atât, iar altcineva se va găsi să-l înjure. Suntem deja, din păcate, acolo. Dar eu tot arăt firul de iarbă. I am.