Cine a dat ziua asta liberă şi de ce? Eu cînd o să primesc o zi liberă, pentru vreo credinţă de-a mea?
Pe bulevard, intoxicaţie de vorbe, glasul unui popă îşi tună în tot cartierul mierea amplificată de boxe, ce putere!, o poezie de Eminescu religios răstălmăcită, habotnici cu bot, nelipsitele costume, rîuri de greaţă, miere de supermarket.
Ticăitul se aude doar după colţ, departe.
Seara, la plecarea din librărie, doar pe lîngă ziduri poţi merge spre casă cînd tot omul merge spre centru, peştoş, în şuvoaie. Se aude-un cînticel! Omul cu fierăstrău lălăie. Ce lălăie el, ce? Un colind de Crăciun! În toiul verii, sună minunat de ironic. Surzii lasă cîte-un leuşor în cutie, ce frumos, ah, ce frumos. O vară cu colinde la fierăstrău, amin! Vină şi ierni fără popi în difuzoare şi smeriţi în costume. Azi e seara de ajun, deci da, cu a mic, blang, bleang, ioung...
Ieri am mîngîiat o cămilă. Părea fericită. Aş putea primi, pentru asta, o zi liberă? Mă rog.
Cam haotic, dar extrem de precis. Jurnalier, în apărare.
2 comentarii:
:) dar mângâiatul unei cămile fericite e chiar el o zi liberă.
Că bine zici!
Mai ales cînd doamna cămilă îşi lasă capul jos, tot mai jos, vai, tot mai jos, cu guşuliţa în palma ta. Şi ce palmă mică, pentru o cămilă aşa blîndă...
Trimiteți un comentariu