Bun bun bun de tipar

Bună, dragă dimineață. Ziceam așa:
M-am simțit minunat la Gala Bun de Tipar - întîlniri, discuții, îmbrățișări, un senin deplin, da, o seară nespus de fericită grație întîlnirilor.
La traduceri a cîștigat doamna Viorica Nișcov pentru Cartea Roșie a lui Jung, discursul dînsei m-a emoționat.
Casa de Pariuri Literare a cîștigat la New Entry, sala s-a dezlănțuit de bucurie autentică, bum-bum - era și spre final, se duseseră și emoțiile, și crisparea. Mulțumesc, Un Cristian, pentru minutul meu de glorie! Ca autor, nu ca traducător. :)
Au fost multe momente emoționante, discursul Norei Iuga la prezentarea premiului pentru Librăria Bastilia, al Ioanei Nicolaie la cărțile pentru copii și tineret, filmulețele dintre premii, cu librari sau graficieni care povesteau cum lucrau înainte de 89, filmulețul cu Antoaneta Ralian care a precedat premiul pentru traduceri, dar importante cu adevărat au fost întîlnirile, fie ele scurte, pe fugă, mereu într-o mare vălurită, mișcată, în holul arhiplin, unde mai toți ziceau vai, dar nu cunosc pe nimeni, pentru ca în clipa următoare să mai zărească un cunoscut și un altul și un altul, și hop îmbrățișarea. Mărturisesc, mi-a plăcut enorm, m-am simțit vie, vreau ca această gală să continue. Vorba cuiva de pe scenă: "să continue pînă la sfîrșit".
Momentul deget-în-jos, cu Dan Puric premiat strict pe cifrele din librării - și nu de juriul galei - a fost un soi de dezacord, urme scrîșnite pe timpane și ridicări din sprînceană. Dar, în fond, un moment rupt din realitate. O realitate de înfruntat? Mai degrabă de evitat, după umila mea părere, pe viitor. De dragul frumuseții unor astfel de seri.

Atît de fericită, aseară, după premii, am încercat să caut în mine acea scînteie, scînteiuță de regret că nu am luat premiul. N-am găsit-o. Simplele cuvinte n-am luat și premiu nu au loc în avalanșa de momente frumoase și bucurie și emoție. O spuneam cînd seara încă nu începuse, într-o emisiune la radio, și o simțeam din tot sufletul - oricine putea să ia premiul, eu eram onorată și fericită că particip într-o competiție în care nici nu m-am înscris. Spiritul competitiv de acest fel, mi-am zis ca să-mi închei autoanaliza, îmi lipsește cu desăvîrșire. Competiția mea a fost cu cartea în sine. Atît. Din mica prezentare dinaintea premiilor pentru cea mai bună traducere, a Simonei Kessler, am înțeles că la secțiunea asta au fost cele mai multe înscrieri. Bune, foarte bune. Și că abia au reușit să aleagă șase finaliste, foarte diferite. Erau cărți excepționale. Cum să nu te miri că ești acolo, sub coperta uneia dintre ele, și cum să vrei să fii tu, moț, alesul? N-ar fi un semn de curată nebunie?
Mulțumesc, Bun de tipar, pentru seara excepțională!

Și uite că n-am zis nimic de ceața în fuioare de pe drum, dintre munți, și de caii de pe pajiști, dimineața devreme.