Un păsăroi s-a tot uitat şi-a tot ascultat la ceata vioaie din jur şi deodată şi-a zis - era ziua în amiaza mare şi iarna încă nu venise - că atîtea lucruri oribile a văzut înfăptuindu-se în numele prieteniei, încît mai bine se duce el pe creanga lui să ciripească singurel. Şi şi dacă n-o să iasă nimic, tot o să fie mai bine. E natural şi, iată, aşa poate pretinde şi că e băieţel.
Închid ochii şi-i văd silueta desenată în tuş, pe calc, ridic foaia la fereastra din gând şi îi spun: Ai făcut bine. Pentru orice urmă de zarvă să ne fie ruşine.
Din pat, cînd stau culcată pe o parte, ai zice că pensulele de pe pervaz cresc direct din ghiveciul pomişorului de mango. Lujeri lîngă lujer.
Cam înţeapă.
Mă gîndesc la căţeloiul blajin al lui V. L., care mănîncă flori de cîmp. Îmi clefăie în gînd, animalul. Atenţie, atenţie la pensule.
Am făcut 155 de poze într-o zi şi 115 în cealaltă, dragă oraşule. Două familii de motani. Numai o scurtă vreme neinspirată i-a chemat şi pe ei tot Pitulani, apoi au devenit care cum se cuvine: Familia Mutănasu şi Familia Inimosu.
Un motan din Familia Mutănasu, negru, gras, deisgur mutănas, m-a scuipat cînd mînca din mîncarea adusă şi îi pusesem două degete-n cap.
M-a electrizat. M-am simţit vie.
Să fii scuipat!
De ce Watt şi iarăşi Watt?
Murphy :
- Sunt ceea ce fac, a zis Celia.
- Nu, a zis Murphy. Faci ceea ce eşti, faci o frîntură din ceea ce eşti, suferi o jalnică scurgere din fiinţă în facere.
(Murphy, Beckett; trad. V.D.N.)
Scursă. Făcătoare. Pe o sîrmă lungă, într-un strîns inel.
Şi unii vor să traducă, aşa, că-i mumos?, ca să deviinţească ceea ce fac?
Ultimele pagini din carte, mulţumirile şi explicaţiile autoarei despre fragmentele reale. 590 de mii de semne. O recitire. Încă o re, încă o re-recitire. Mă pregătesc de despărţire. A fost frumos să locuiesc în tine.
(Foto: Tristeţile unui american, Siri Hustvedt)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu