Cele mai frumoase zile dintr-un an ale Sibiului sînt cele din timpul Festivalului Internaţional de Teatru. Este o altă viaţă a oraşului, o preschimbare totală pentru zece zile, la suprafaţă şi în interior, pe străzi şi în săli, în cele mai vizibile şi în cele mai tainice locuri. Pe alese. Festivalul a început aseară, iar recomandările mele - în număr infim faţă de cît este de stufos programul - sînt în Dilema, aici. Cele mai multe dintre spectacolele selectate de mine sînt alegeri dictate fie de legătura cu o carte, fie cu un regizor, fie sînt spectacole de dans sau chiar de circ, de la care ştiu că întotdeauna primesc mai mult decît pot spera (sau imagina).
Aseară am început degustările mergînd la Continuu, un spectacol de dans, producţie Sasha Waltz & Guests în colaborare cu Schauspielhaus Zürich/Zürcher.
Astăzi s-a lansat antologia bilingvă a pieselor care vor fi prezentate în secţiunea "Spectacole-lectură". Volumul este alcătuit de Ioana Mălău, secretar literar al teatrului sibian, este editat la Nemira şi cuprinde, în cele aproape o mie de pagini, cele şapte piese care se joacă începînd de astăzi la Librăria Humanitas.
Printre ele se numără şi Roşu, roşu, catifea. Piesa, care reprezintă o adaptare după povestirea cu acelaşi titlu din volumul apărut anul trecut la CDPL, a fost scrisă la invitaţia teatrului sibian, anume pentru acest festival. Spectacolul lectură are loc miercuri, 12 iunie, de la ora 14, la Librăria Humanitas. Regia, Bogdan Sărătean. La discuţia care va urma după spectacol vor participa alături de moderatorul Cătălin Ştefănescu: Ion Bogdan Lefter, Radu Vancu, Anca Bărbulescu (cea care a tradus piesa în limba engleză, pentru antologie). Detalii, aici.
Le sînt extrem de recunoscătoare celor de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" pentru că mă fac părtaşă la ceea ce, oricum, mă făcea nespus de fericită an de an. Colaborările cu teatrul din această primăvară-vară sînt unele dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au întîmplat în Sibiu.
4 comentarii:
Felicitări pt. piesă, Vera! Vizionare plăcută!
Mihai, ce crezi? Ai dreptate: Riduri e foarte mişto.
Pentru că termin ceea ce părea să nu se mai termine, mi-am oferit o dimineaţă cu Riduri şi o cafea mare. Îmi place mult, trebuie să te hotărăşti să o publici. Deşi ştiu ce bine e să ai cartea şi să o ţii doar a ta, ştiu că nu există nimic mai bun decît perioadele de felul ăsta. Cel mai mult mi-au plăcut Car-mine-le, dar ce vorbesc, îmi place toată, e grozavă. Mulţumesc mult pentru dimineaţa asta.
O dimineaţă cu riduri:))) Şi cu cafea!
Mă bucur că ţi-a plăcut manuscrisul, deocamdată să ne bucurăm numai noi de el:))))))
Păi, am făcut nişte aluzii "fine" pe blog şi n-a sărit nici o editură, deocamdată, aşa că o mai ţin la sertar:)
Da, erau prea fine aluziile. Sînt sigură că la o ofertă fermă s-ar reacţiona imediat. Dar depinde doar de tine. Te invidiez, vorba lui Radu, dar nu galben, ci verde. Îmi miroase a început de sezon proaspăt; sper să am şi eu timp de manuscrise...
Trimiteți un comentariu