Legături

Perioadele depresive sunt cele de luciditate feroce - cele în care știi, în care lipsa de sens nu mai valsează făcând piruete de vorbe și presupuneri în jurul copacilor, ci ți se postează în față, cu picioarele bine înfipte într-un pământ înghețat. Dar astăzi, la capăt de furtuni, cu șapte capete colorate de nori răsfirați la apus și speranțe ușor imbecile, nimic de felul acesta. Prin parc, din fiecare detaliu începe o poveste. Merg dinspre miezul Cișmigiului spre intrare. Peste tot, începuturi. Un copil blond pornește în fugă pe alee, scăpat din mâna mamei de cum a intrat în poveste. Din urmă, mama cu pas șleampăt și voce spartă îi strigă: ”Stai, stai! Chem poliția. Poliția, să te amendeze și să-ți ia banii de lăptic!” Și mai aproape de intrare, un tată pakistanez strigă după fetița care fuge: „Slo', slo', Tami, slo'”. Iar după ce ies, când calc iar pe asfaltul încins, de miez parazitat de oraș, unde-s coșuri cu cireșe, gablonțuri țigănești și primele buchete de levănțică, știu cu precizie că trebuie să existe o legătură, o legătură semnificativă și dureros de directă, între acești doi copii și bărbatul cu păr alb care se plimba mai devreme, undeva prin mijlocul mai sălbatic al parcului, târându-și vag un picior, arătînd fără să vrea în dreapta cu bărbia paralizată într-o grimasă, și care purta un tricou alb cu lauri albaștri: „Best Dad of the Year!” Pentru asemenea legături, plutind peste tot împrejur, mai merită să încerci să scrii, poate, o poveste.