În Alice în Țara Minunilor, la masă cu Pălărierul și Iepurele de Martie stă un Pârș. Acest biet animal care doarme și e folosit pe post de pernuță pentru coate a apărut în traducerile de la noi ba Bursuc, ba Hârciog, deși este cât se poate de clar că-i un pârș (dormouse). Nu pot să pricep de ce. Pârșul este destul de cunoscut (și îndrăgit!) și la noi, apărea într-o carte pentru copii cu animale din pădurile României încă din anii '70. Și ar fi fost și mai cunoscut dacă traducătorii ar fi respectat alegerea lui Lewis Carroll.
Nu pot pricepe de ce animalele și plantele au parte de atât de multe nedreptăți în cărțile traduse la noi. Ele sunt deosebit de importante pentru un scriitor, alese adesea pentru anumite trăsături (cum ar fi aici, probabil, faptul că pârșul este un campion al hibernării, somnoros șef) și cred că autorii ar fi extrem de nefericiți să știe că au pus într-un rol o ființă și partitura e preluată de o alta, foarte aproximativă.
Cum ar fi să mă trezesc cu un porc spinos în locul ariciului Doinel, zău? Să mă pomenesc cu vreun animălete care nu e rezistent la toxine și la otrava mătrăgunii, nu are înfățișarea neschimbată de 15 milioane de ani, nu vede culorile și nu are cinci degete, dintre care primul și ultimul mai scurte, nu are auzul atât de fin, nu sforăie și nu i se lungește nasul când se face ghem? Nimic, nimic nu e întâmplător în alegerea unui animal într-o poveste.
În numele tuturor pârșilor din lume și-al iubitorilor pârșilor, mari și mici, eu fiind cel mai mare dintre ei, pârșomaniacă de-a dreptul, azi simt că i-am făcut dreptate somnorosului. O dreptate foarte mică, într-o carte cu multe ilustrații și un text prescurtat. O dreptate de pârș.
La care adaug aici un adorabil pârș sforăind într-o palmă de om. În dosarul meu de bucăți muzicale favorite, pârșul acesta își cântă somnul dulce, cu pumnișori tremurați, între un Șostakovici și o Kate Bush.
Lăsați pârșii să vină la copii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu