Când scrii o carte pentru copii - și scrii o carte pentru tine, și pentru o colecție care îți place, și pentru că ți-o cere cineva în care ai mare încredere - ești foarte liber și fericit, dar n-ai idee la cine o să ajungă, e un public nou, necunoscut. Nu mi-am imaginat nici o clipă că voi avea parte de atâtea reacții directe la „O vară cu Isidor”, că voi vedea mulțimi de copii cu cartea în brațe, cu zeci de desene și scrisori pentru Isidor și Serena, cu mâinile ridicate pădure ca să pună întrebări, ca să afle - de ce un condor, dar bufnița Matilda va evada și ea, dar Serena s-a mai întâlnit vreodată cu Isidor după ce l-a eliberat, da, nu? E greu de povestit ce s-a întâmplat în ultimele zile, și nici nu trebuie povestit. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că o să-i umplu mamei mele casa de flori primite pentru o poveste. Că n-o să încap în taxiuri din cauza buchetelor. Că o să văd un Isidor de trei metri, făcut din hârtie, plutind sub tavanul unei săli de clasă. Știi, când scrii un roman pentru copii, că e un public nou și necunoscut și că nu există receptare critică. Ești foarte liber și fericit, scrii pentru copilul care ești tu și poate pentru încă un prieten, și cam asta, și deodată...
Așa că mulțumesc aici pentru toate întâlnirile, reacțiile și întrebările, copiilor, profesorilor minunați, librarilor, editurii, fără nici un iz oficial; e vorba, pur și simplu, de viață și întâmplările ei năucitoare...
Mulțumesc pentru organizarea turneului, Claudiei Fitcoschi, Editurii Polirom, Librăriilor Humanitas, Librăriei La Două Bufnițe și prietenilor mici și mari care au vorbit despre carte, au citit, au desenat, au scris scrisori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu