Alegere și plăcere

Scriitorul scrie o carte, cititorul citește cartea lui. 

Pierd vremea scriind un comentariu elaborat pe un blog, sub postarea mega-prietenoasă a unei necunoscute, apoi șterg. De ce i-aș scrie? De ce-aș pierde timpul? De ce m-aș strădui să-i deschid ochii măcar în privința unor greșeli? Ah, oamenii prietenoși, care se trag de șireturi după ce ți-au citit cartea mai rapid decât trece trenul prin Fișcălia și țin să scrie trei rânduri despre ea, s-o bifeze. Mă uit și la alte postări - totul e superficial, grăbit, cu un ton căutat jucăuș spre acid, fușărit, pe scurt, groaznic.

Din fericire, scrisul n-are nimic de-a face cu asta. Nu te gândești la mâinile grăbite în care va încăpea cartea - altfel, n-ai mai scrie deloc. Dacă e să te gândești la un cititor, el e cel mai deștept, cel mai atent, cel mai generos cu putință. Înțelege totul și știe mult mai mult decât tine. El există! 

Tot mai mulți oameni nefericiți văd în ultimii ani pe tot felul de bloguri și blogușoare despre cărți. Străine, românești, nu contează, de toate. Oare de ce? Pentru că primesc pachete de cărți pentru promovare, la grămadă, și nu sunt cărți alese cu grijă, de ei? 

Mi se întâmplă foarte rar să nu-mi placă o carte. Rarisim abandonez la jumătate ceva - doar pentru a înțelege că eu sunt defectă temporar, că eu n-am ce căuta acolo, că eu nu pricep, nu mă pot concentra sau nu mă potrivesc. De obicei, cartea aleasă („aleasa”, nu?) mi se potrivește de minune. Conviețuiesc cu ea, doarme la capul meu, se mută în mine, rămâne acolo și după ce-o termin. Totdeauna am ales cu grijă ce citesc, nu m-am dat deloc în vânt după mode, dar în ultimii ani chiar sunt ca la pescuit de perle în bibliotecă și-n librării (timpul s-a scurtat). Mă lasă rece recomandările de grup, în general, modele, găștile, cluburile, tendințele (tot ceea ce uniformizează, tot ceea ce „ne aduce împreună” - împreună și îmbrăcați în uniformă!); și, vai, ideologiile infiltrate mai nou peste tot. Lectura, ca și scrisul, e un act intim, foarte, foarte personal. Muzica pe care o ascultăm, filmele la care ne uităm, tot ceea ce ține de artă, la fel. Nu poate fi decât o alegere personală. Iar acolo, în alegerea intimă, inevitabil trebuie să fie plăcere. Când renunți să o cauți cu fervoare, încetezi s-o găsești.