Era o astfel de zi.
Încă liberi, dar pierzând în fiecare clipă câte puțin, înaintând spre ceva ce e încă de neînchipuit. Croitorii și bostani, ciuperci imaculate ivindu-se din pământ în parcul din fața blocului, pisici încălzindu-se pe motociclete sau păzind vitrine celebre, alei nesfârșite sub ceruri destrămate, înalte. Mi-e dor de blogul meu așa cum era el cândva. De viața noastră, așa cum era ea cândva, o să ne fie dor când o să fie prea târziu ca să mai putem recupera ceva - cioburi, cioburi.
2 comentarii:
Aaahhh! Ce dor mi-a fost de: ,,Era o astfel de zi."
Mi-am dat seama dupa ce am citit postarea prima data. Imi batea inima mai iute. Emotia e totdeauna sincera! Si doar inima o anunta.
Multumesc! Odetta
Și mie mi-era dor. Și îmi este. Toate zilele sunt așa, doar scrisul s-a mutat de aici în povești, mai la umbră. (Rostul blogului, libertatea de-a mai spune exact ce dorești, ca înainte, ș.a.m.d. ...)
Mulțumesc mult!
Trimiteți un comentariu