Mă uitam printre frunzele filodendronului, și uneori vedeam bine măceșul, dacă era lună plină, și alteori nu-l vedeam, dar și dacă-l vedeam, și dacă nu îl vedeam, fie vedeam ceva printre crengile lui, fie nu vedeam nimic, iar când vedeam o lumină, poate că era numai lumina felinarului din stradă reflectată în geam, și întretăiată de crengi, sau poate că era numai lumina lunii, întretăiată de crengi, dar dacă era lumina din cameră?, ah, dacă era lumina din cameră, și tot întretăiată de crengi?, și-atunci mă trăgeam iute de după frunzele filodendronului. Și mergeam cu spatele de la fereastră la pat.
Mă așezam pe pat.
Mă întindeam în pat.
Mă ghemuiam.
Gemeam. Cu cămașa umedă în spinare. Cu șoareci în sân.
Mă uitam la perete.
Mă întorceam pe cealaltă parte.
Și iarăși pe cealaltă parte.
Mă uitam la ecranul gri al televizorului. Înălțam bărbia și mă uitam în sus, la frunzele perforate ale filodendronului, la lumina de afară, a lunii, a vreunui felinar.
Dacă era lumina din cameră?
Ascultam ceasul.
Tac, tac, tac, tac.
Mă ridicam în fund.
Mă ridicam în picioare.
Recapitulam iar și iar cu ce aș fi putut să greșesc.
Uneori mă duceam din nou la fereastră, alteori doar până la baie. Uneori și la fereastră, și la baie. La baie aveam o ferestruică mică, cu două coloane zidite din jumătăți de cărămidă, pe unde scotea capul motanul cândva, mieuna fericit când mă vedea venind pe alee. Acum, așezată pe veceu, cu picioarele sloi, ascultam cum vin mașinile și se duc.
Mi-aminteam cum mi-ai zis. Una, alta. Că timpul, că viața.
(fragment din SVJS, volum în pregătire)
***
Și ceva ce am găsit ieri și mi-a plăcut foarte mult și ar putea să fie întreaga poveste a Mirandei din SVJS prinsă într-o roată, într-o pădure. Aici. De s-ar putea face coperte de carte din muzică și dans, asta ar fi alegerea mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu