Azi

Scriu despre frumusețea în evantaie evanescente, mă plimb prin Icoanei, pe la piața Gemeni, pe linia tramvaiului 5, cu gândul la chilie-chilioară, mă uit la rame de geam și la praf de ornamente căzute, mă uit cum motanii cu lesă nu răspund la salut, caut și se face iar liniște, însă acasă, cu ceașca plină, când dau să deschid o pagină nouă, începe să se audă alarma, deschid fereastra și înțeleg ce spun difuzoarele, tare: „alarmă de evacuare, vă rugăm părăsiți clădirea”, și tot așa un sfert de oră, în română și în engleză, de la hotelul din față, foarte puternic, apoi, după ce angajații au ieșit în spatele hotelului și turiștii în pielea goală au părăsit terasa și piscina, „stay away, please, stay away”, o vreme așa, apoi o liniște gri, nesfârșită, și bună, și rea. În radissonurile albastre din lume, dezastre, ostatici și încercuiri, căutări, noi suntem feriți deocamdată, zici, dar noi e neclar, diluat, alarma răsună mult în timpane. Viitorul e aici, viitorul sună rău, nu tocmai de azi, nu tocmai de ieri. Închid bine fereastra, încă o privire la magnoliile albe de sub geamuri, îmi îngân iar și iar cantilena ciobită. Traduc o pagină despre o păpușă sculptată dintr-un nap. Cui îi mai trebuie basme?