31 ianuarie 2020
„Toți copiii librăresei” - cu update-uri
„Uneori, când merg în urma lor, a unor copii mici de patru, cinci ani însoțiți de părinți, și sunt cucerită de o anumită trăsătură tare drăgălașă a lor, să zicem de piciorușele dolofane și scurte, ușor curbate către exterior, cu pulpa palpitând rotundă și plină la fiecare pas apăsat, e de-ajuns să întorc privirea spre părinte, spre mamă, și să văd exact acea trăsătură acolo, întocmai la fel, însă urâtă în cazul omului mare, pulpa prea groasă prinsă pe-un os strâmb și prea scurt, ițindu-se dintr-o fustă largă, informă, hidoasă, și pielea aspră și îngroșată, nemaiavând nimic din splendoarea parfumată și translucidă a pielii copilului – și la fel, alteori, subțiorile, și la fel urechioarele, și la fel ceafa, părul și ochii și gura și fruntea și nasul, și dusă orice urmă de puf și dusă orice urmă de veselie și orice urmă de seriozitate și de nor adevărat și de soare, și atunci pricep, undeva drept în piept, că nimic nu durează pe lumea asta, nu frumusețea, nu fericirea, nici măcar suferința.” (fragmentul de pe clapetă)
Toți copiii librăresei a apărut ieri, la Editura Polirom, în colecția Ego.proză.
Lectură publică luni, 17 februarie, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Detalii despre lansarea din București, aici.
Interviuri, recenzii, articole despre carte:
Am vorbit despre carte la emisiunea „Timpul prezent în literatură”, realizată de Adela Greceanu la Radio România Cultural - înregistrarea emisiunii, aici.
Înregistrarea video a lansării de la Librăria Humanitas Cișmigiu, aici - alături de Carmen Mușat și Bogdan-Alexandru Stănescu.
Nicoleta Munteanu, profesor coordonator al proiectului Alecart, despre Toți copiii librăresei, aici.
Cristian Teodorescu în Cațavencii, aici.
Dana Pîrvan în Suplimentul de cultură, aici.
Raisa Manolescu în Alecart, aici.
„O poveste de dragoste și de spaimă” - un interviu pentru Alina Vîlcan, în Suplimentul de cultură, aici în pdf sau aici.
Un fragment din carte, în lectura mea, aici.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Bună seara... am citit "Toți copiii librăresei" și mi-a părut atât de rău că nu are mai multe pagini! M-am făcut părtașă la acțiune, am vizitat librăria din Complex, am vizitat sufletele și mințile personajelor! Le îndrăgesc mult! M-am bucurat cu ele, m-am întristat cu ele și mai ales m-am regăsit în ele!
Un roman cum rar mi-a fost dat să citesc! O să-l recomand cu tot dragul clienților mei de suflet, pentru că nu este pentru oricine!
Mă bucur nespus de mult că v-am descoperit și doresc să vă anunț că v-am așezat pe rafturile sufletului meu, secțiunea - Autori români - alături de domnul Radu Paraschivescu și de domnul Radu Vancu. :)
Lazăr-Hurduban Flavia-Georgia
( o librăreasă )
Mulțumesc pentru mesaj, m-ați făcut fericită. Am zâmbit la final!
Eu vă mulțumesc pentru minunatele rânduri pe care le-am citit! O să mai caut și altele și o să le savurez așa cum am făcut cu acestea...vă doresc cât mai multă inspirație, aveți nevoie să ne faceți fericiți pe noi, căutătorii de rânduri.
Trimiteți un comentariu