Casa, visele

Sunt 20 de ani în primăvara asta de când am plecat din Pitești, orașul unde m-am născut. Nu locuisem tot timpul acolo, fiindcă cinci ani îi petrecusem în București, la facultate. După Pitești, vreme de 13 ani, am stat la Sibiu - ce casă mi-a fost orașul acela; cum mi-a schimbat viața cu totul!... Am făcut mereu „naveta dragostei” la București și la Timișoara. Astea-s cele patru orașe care apar în poveștile mele. Dar ce voiam să spun? Că ani mulți după mutarea de-acasă tot ce visam se petrecea acolo, la Pitești, în apartamentul copilăriei și unde-am locuit singură nouă ani după ce terminasem facultatea. Realitatea se poate derula oriunde-o fi ea într-un moment sau altul, dar visele se întorc mereu, de capul lor, în același apartament-vagon cu trei camere, cu ușă nesigură, cu fereastră nesigură, unde-am fost mai fericită ca oricând, mai nefericită ca oricând, mai singură ca oricând, cu o salcie bătrână la fereastră, cu un gang întunecat în preajmă, pe unde vin toate spaimele noaptea, pe unde se scurg coșmaruri și vise cu lumină vagă în capăt.