Înainte de „Toți copiii librăresei” am scris altă carte - am avut mare nevoie s-o scriu, nu și s-o public. Cine nu crede că scrii în primul rând pentru tine și doar pentru tine, din nevoia de-a spune, de-a ordona, de-a fixa în cuvinte - n-are decât. Treburile astea se trăiesc, nu se explică. Sunt cum sunt - sunt.
Sunt cărți care se scriu repede, sunt cărți care se scriu greu, sunt cărți de publicat și cărți de ținut cu anii în dosare bine închise. Nu-s două la fel. Orice încercare de generalizare e o lopată dată în cap cârtiței harnice care dă să iasă, sfioasă și unică, din bietul ei mușuroi, primăvara devreme, mirosind o pajiște unde nu e nici țipenie de om.
Acum, când mă rotesc în golul ăsta de care-am avut atâta nevoie și care-mi dă amețeală până la greață, mă întreb încotro s-o iau, înapoi, înainte? Pajiști și nori peste tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu