14 august 2012

Cum ajungem la Belgrad?

Prima mea experienţă Writers in Residence, aşteptată încă din primăvară, ţinută la secret pînă acum, e gata să se încheie înainte să înceapă.

De la 1 septembrie ar trebui să mă aflu într-un bîrlog de pîrş, să petrec o vreme singură acolo, într-un loc care pare mirific - mult verde, un sat, locuinţa unui mare scriitor sîrb - invitată de Ministerul Culturii din Serbia. Rezidenţa este undeva lîngă Belgrad. Problema este că, aşa cum se întîmplă la noi, cel mai greu e să ajungi aproape.

Cum ajungem la Belgrad?
Pînă anul trecut, exista un tren din Timişoara, am mers şi eu cu el. A fost suspendat recent. Linia ferată de la sîrbi este în reparaţii majore. În locul trenului, au pus un autobuz. De foarte de curînd, a fost suspendat şi acesta. Nici din autogara Timişoara nu mai pleacă nici un autobuz spre Belgrad. Deci, nu tren, nu autobuz.
Iar de avion nici nu se poate pune problema, ar fi necesar un by-pass ridicol prin Viena sau Munchen, iar costurile ar fi de cinci, şase sute de euro, nesimţire curată pentru a parcurge cei 150 de kilometri dintre Timişoara şi Belgrad.
Nu am găsit nici microbuze, curse private, nimic de la noi către ei. Doar nesfîrşite discuţii pe forumuri despre ridicolul de a nu putea ajunge din Timişoara la Belgrad.
În aceste condiţii, stau ca pe jar de cîteva zile, încercînd să-mi fac curaj să îi anunţ că nu voi putea veni. E de toată jena. Nu am cu ce. Măcar de-aş fi avut o căruţă, un măgar, un balon, ceva.
Dacă ştie cineva vreo soluţie, o cale de transport posibilă, la zi, nu ce-a fost şi nu mai e, vă rog să îmi spuneţi.

Iată o imagine de cotlon de pîrş aproape pierdut, de la reşedinţa unde ar trebui să ajung.
Ceva păreri de rău ar fi, dar am atîta treabă şi acasă, încît pot să mă cotlonăi şi pe-aici, no...





***

Pentru că foarte multă lume caută cum se ajunge de la Timișoara la Belgrad, fac o adăugire despre experiența mea.
Eu am mers, în cele din urmă, cu trenul de la Timișoara la Vârșeț, este un tren de mic trafic de frontieră. Mai exact, o săgeată albastră care pleacă dimineața la 5.40 din Timișoara. Era destulă lume, e ok, multe familii mixte cu copii, care probabil fuseseră în vizită pe la bunici, rude, dar și turiști străini sau oameni care mergeau la muncă. E un drum de mai puțin de două ore. Iar în tren erau oameni care știau de autobuzul care pleacă din gara Vârșeț spre Belgrad. S-au grupat, știind că trebuie să se grăbească la coborâre, fiindcă autobuzul nu așteaptă. Se plătește direct la șofer. Eu nu am văzut acest autobuz, i-am lăsat înainte pe cei care se grăbeau, fiindcă pe mine urma să mă ia cinva din gară cu mașina.
Gara Vârșeț e mică, antică și nerenovată, cât am așteptat gazdele să vină să mă ia, cam o oră și jumătate, nu am văzut nici urmă de autobuz, microbuz, nimic, nici măcar de... localitate. Așadar, dacă mergeți cu varianta, asta, fiți siguri că vă cuplați în tren cu cei care știu de acel autobuz, sau întrebați dinainte detalii.

9 comentarii:

Mona spunea...

O varianta ar fi Gea Tours: http://www.geatours.rs/eng/temisvar.htm
Nu au sucursala in Timisoara, deci trebuie sa sunati la Belgrad. Vorbesc engleza si nu prea, dar sunt seriosi.
Pe de alta parte, se poate merge si cu trenul pana Vrsac (Varset), iar de acolo sunt autobuze cam din ora in ora. Trebuie doar sa ajungeti la autogara sau la o statie de autobuz (sunt mai multe in Vrsac pe traseul asta).

Veronica spunea...

Va multumesc mult. Cu ei am incercat o rezervare si am constatat ca nu raspund la e-mail, o sa ii sun. Conteaza sa aflu ca sunt seriosi. E ciudat cum pe o distanta atit de scurta caile sint atit de complicate. Multumesc!

Unknown spunea...

pentru detalii intrati pe http://transport-persoane-forumulmeu.com

Andrei spunea...

Eu mai degraba as vrea sa stiu daca se poate cum se poate ajunge la birlogul de pîrș. :)

Veronica spunea...

Se poate. La mine a fost cu un CV şi ceva noroc. Dar se pot face rezervări, ca turist. Locul se află în Mala Vrbica, lângă Kragujevac, este o pensiune de cinci stele într-o gospodărie tradiţională intrată în circuitul Ministerului Culturii sau ceva de genul ăsta. Apare în postările ulterioare... Se numeşte House of Colovic.

http://www.kucacolovica.com/en.html

http://www.tripadvisor.com/Hotel_Review-g295386-d3561551-Reviews-House_of_Colovic-Kragujevac_Central_Serbia.html

Andrei spunea...

Multumesc pentru detalii si scuze pentru balmajeala din comentariul de mai devreme. Am pierdut un "si" pe acolo pe undeva...

Nicola spunea...

Salutare (câțiva ani mai tarziu)! Eu trebuie sa ajung la Belgrad pe datat de 5 octombrie. Se pare ca astăzi situația e atât de grea încât nici trenul pana la Varset nu mai circula. Cunoașteți vre-o alta opțiune de a ajunge acolo?

Veronica spunea...

Bună ziua, nu mai sunt deloc la curent cu situația, dar știu că o prietenă a mers recent cu avionul, din București.

Unknown spunea...

Buna ziua. Eu fac transport si transferuri de persoane intre aeroporturile Timisoara Belgrad Budapesta. Pentru mai multe detalii puteti suna la 0752379944