Luminiţa Corneanu, în România literară de astăzi, publică o cronică despre Roşu, roşu, catifea. Poate fi citită aici.
Iar Dilemateca vă recomandă, prin Simona Sora:
Mă repet - cu fiecare cuvînt scris despre carte de cineva undeva, de cineva cu care n-am schimbat mai ales nici o vorbă de sunet niciodată, mă simt surprinsă, surprinsă ca atunci cînd ţi se uită cineva pe fereastră după ce s-a întunecat, şi tu doar după un timp tresari, te întorci, vezi că erai privit. Şi ţi se zîmbeşte. Aşa simt bucuria faptului că cineva citeşte ce-am scris, cu atîta atenţie şi cu dorinţa de a povesti apoi altora. Nu mă pot obişnui şi sper să nu mă obişnuiesc niciodată.
După anii de negură în care mi se părea că singura cale e stinsul luminii de tot, în care realmente am sucit cu luciditate pe toate părţile decizia şi consecinţele ei, şi numai că n-am calculat una, alta, sau poate că da, dar prea multă slăbiciune, constat că e bine să fiu încă aici, privindu-i pe cei ce mă privesc fără să ştiu. Mulţumesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu