Dimineață foarte bună pentru scris, fericirea ultimelor cuvinte. Chiar dacă știu că voi reveni iar și iar, fraza finală e o fericire ca o aripă de fluture păstrată în batistă, în buzunarul de la spate. Finalul poveștii e impregnat de locul acesta.
După-amiaza, la drum pe șosele înguste, printre dealuri și munți, în vizită la trei mănăstiri cu Ivan, Rada și micuța lor Isidora. Nu puteam avea mai mare noroc de gazde. Conversații firești și plăcute. Oameni inteligenți, calzi și generoși. Firescul, acea calitate rarisimă. Bucuria cîștigării unor prieteni lîngă care mă simt minunat și ale căror vorbe bune, a căror simplă atitudine mă ajută enorm. Tot ceea ce mi se părea din ce în ce mai inutil acasă, un fel de risipă, un firicel curgînd neauzit, aproape stins, pe lîngă urechile altora, tot ceea ce mă făcea din ce în ce mai retractilă și mai temătoare, aici redevine un fel de a fi, un fel de a trăi pentru care mi se mulțumește în fiecare zi. Mă reflect în cuvintele lor și sînt fericită.
2 comentarii:
of, petunia'a pet. ce pierdut e sub mângâiere.
Ochii lăcrimoși care nu-s minciună.
Șase și jumătate dimineața aici, deja pe terasă, nu mișcă nimeni, și apare el, cel mai mic, scheunînd abia auzit. La picior, ca o armă, și la treabă. :)
Trimiteți un comentariu