24 mai 2014

Cotlon

Nu-mi plac ieşirile publice şi cred că se simte în fiecare clipă, asta nu se poate mima. Sunt oameni de scenă şi sunt oameni de cotlon. Pentru mine, coşmar - şi mă ajută să pricep că aşa o să fie mereu, nu e nici o bătălie de dus, lucrurile-s simple. Îmi place să-i ascult pe alţii, mă detest pe mine în fiecare gest, nu-i secundă să nu vreau să apăs pe un buton verde care să mă facă să dispar de pe scaunul prea luminat. N-am nimic de spus altora cu gura asta, n-am nimic de arătat ca prezenţă, nimic de vândut cu corpul ăsta, cu vocea asta. Slavă cerului pentru dimineaţa de după, când, cum-necum, greu, se risipesc jena, greaţa, lipsa de sens - ajută să te aşezi iar la biroul tău şi să continui să faci ceea ce făceai şi ieri, şi alaltăieri.


(Foto: VDN)

2 comentarii:

cleosejoacă spunea...

:) fata umbrei. ştiu ce scrii, simţi şi ce sentiment de recuperare de sine când stai iar cu tine.

Veronica spunea...

Mulţumesc.
Cred că-i cel mai firesc sentiment din lume, să vrei să te ţii pentru tine. Între scris şi prezenţă n-ar trebui niciodată să se pună egal. Că nu dă, pur şi simplu nu dă.