Azi într-o grădină

Crinul doamnei, fructele verzi de ginkgo biloba, aleile cu frunze de plop galbene amintind de acasă, mesteacănul tăiat, bucățile de trunchi stivuite, banca năpădită de ierburi, un motan negru ițindu-se dintre copaci, mai întâi glasul lui, apoi el, dincolo de iaz, unde crapul oglindă era sâcâit de-o țestoasă, viespea aterizând pe mal și coborând la pas ca să bea apă, și adăpându-se ca un animal, ca un bivol, ca o capră, ca o vițea, aplecată cu gura spre apă, cu fundul ridicat, apoi zburând cu burta probabil prea plină, prea grea, lăsând o dâră pe apă ca o șalupă, până când s-a putut înălța, fluturele vanessa cu dungi stacojii, fluturii coadă de rândunică, albul pe floarea de ciulin, căpițele fierbinți, potecile din care se înălța căldură, o simțeam pe picioare, urcând spre genunchi, bobocii de rață de sub pod, și iar crinul doamnei cu tulpinile lungi, fără frunze, doar floare, și toată lumina.

București, aproape de casă. Nu există vacanță, dar există duminici.

(Foto: VDN)