2012 - cartile mele

Apariţiile din 2012. Cu aparenţele de rigoare.
Sînt şapte romane traduse şi o carte de-a mea.

Nu trageţi! Fiindcă primele trei romane traduse, cele incluse în Beckett, Opere II, fuseseră lucrate în mare parte în anii dinainte, de prin 2010, de-a lungul întregului 2011 şi doar la începutul acestui an. La fel, la cartea mea am lucrat în 2010 şi 2011, mai ales între Beckett I şi II, şi apoi pe furate, între romanele incluse în II.
Există mereu un decalaj înşelător, apariţiile vin la pachet cu aparenţe.
Tot astfel, cîte ceva din ce am lucrat anul ăsta nu apare pe nicăieri - ultima traducere şi cartea mea mică şi animalieră, S.a. E ca-n poezia pe care o ştiu toţi copiii, cu ce era pe cînd nu s-a zărit, cu ce vedem şi nu e.

Aşa arată raftul meu cu apariţiile din 2012, el nu s-a alcătuit cu intenţii exhibiţioniste, ci treptat, cumva de capul lui; pe Beckett, apărut în aprilie, l-am ţinut lîngă mine fiindcă recitesc mereu şi nu m-am obosit să îl pun sus în rafturi îndepărtate, pesemne că n-o să-l pun niciodată; apoi s-a adăugat O vară fără bărbaţi, a surprinzătoarei Siri Hustvedt, din care tocmai am mai tradus un volum absolut fermecător, mult mai consistent - poate că ar fi fost mai bine ca acesta să apară primul; apoi a prins viaţă Copila de zăpadă a lui Eowyn Ivey, care a luat imediat şi un UK National Book Award, la categoria "International Author of the Year"; apoi m-am întîlnit cu Don DeLillo şi iarăşi cu Don cu DeLillo, în Cosmopolis şi Punctul Omega, două cărţi scurte şi foarte diferite, favorita mea fiind a doua; iar prin august a apărut şi cartea mea de la CDPL, căreia sigur că numai pe raftul meu i se întîmplă aşa grozăvie, să stea lîngă asemenea tovarăşi.

Poate că pare mult, dar nu este.
În decembrie 2011, fiindcă tot trăiam de vreo cinci ani într-un provizorat calculat, dacă există aşa ceva, şi există, am decis după o şedinţă cu partidul nevoilor mele să vîr cartea de muncă undeva adînc într-un sertar şi să uit cu totul că există aşa ceva. Era, oricum, ca şi cum n-ar fi fost. Lucrasem tot anul numai la cele trei romane din Beckett II, mai aveam, nu ştiam dacă o să termin vreodată, nu vedeam malul, poate că pricepusem ceva, poate că nu, poate că doar obosisem, dar a fost necesar să mă debarasez de unele lucruri care păpau timp şi atenţie, iar după decizia aceea mi-am croit tot anul care abia a trecut. Mulţumesc, dragă B.!

Este, deci, anul unui om care nu vrea să muncească. Jos cu el! Cu omul. Cu trîntorul. Jos. Jos!
La fel, al unui om care nu ştie - sau nu poate? - să "socializeze". "Socializeze" seamănă cu "socialism". Jos cu el. Jos. Jos!

La final de an, pricep că în sertarul acela am mai închis, fără să ştiu, multe altele, mult mai importante decît o hîrţoagă. Dar nu mai ştiu să-l deschid.

Se consemnează cele de mai sus de dragul jurnalului care îmi ţine minţile la cutiuţă şi, desigur, din motive de insomnie.
Se face şi un avion de hîrtie din toate cărţile astea, căutînd să pricep.
Beckett e capul, eu sînt coada, aripile sînt alb-albăstrii, de-o simetrie stîngace şi neaşteptată.
Poate că zilele viitoare voi vorbi despre favorite.